Măsuri pentru fluidizarea traficului cu ocazia începerii noului an şcolar

Luni, 9 septembrie 2019, cu ocazia începerii noului an şcolar, polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră vor aplica măsuri suplimentare, pentru a asigura fluența traficului rutier și pietonal, prin prezența activă a personalului din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice în zonele aglomerate, în proximitatea unităților de învățământ,  în piețe,  în general în zone unde există riscul producerii unor ambuteiaje. Aceasta este una dintre măsurile luate în urma ședinței de urgență convotată, sâmbătă, 7 septembrie 2019, de primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

„Din păcate, din cauza incapacității firmelor contractante de a respecta termenele stabilite din timp pentru finalizarea amplelor lucrări din oraș, ne vedem nevoiți să luăm măsuri suplimentare pentru micșorarea impactului generat de această situație, astfel încât să ajutăm cu maximă eficiență la fluidizarea traficului. Drept pentru care am convocat într-o ședință de urgență Poliția Locală și toți ceilalți factori implicați pentru a ne organiza și a stabili măsurile care vor fi aplicate pentru a diminua cât mai mult posibil disconfortul creat. Pentru buna desfășurare a activităților ocazionate de începerea anului școlar vor fi alocați în teren 31 de polițiști locali. Mai precis, 18 angajați ai Serviciului Ordine Publică vor asigura unitățile de învățământ prin prezență permanentă sau patrulare, iar 13 polițiști locali cu atribuții de circulație vor fluidiza traficul în zonele unde se așteaptă cea mai mare concentrare de automobile. Ne cerem noi scuze pentru această situație creată în pofida voinței administrației de a vedea lucrările terminate la termen!”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

De altfel în perioada următoare, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice vor acționa în următoarele intersecții :

  • intersecția B-dul Revoluției cu străzile Lucian Blaga și Mihai Eminescu,
  • intersecția B-dul Revoluției cu strada Unirii
  • intersecția B-dul Decebal cu strada Unirii
  • intersecția B-dul General Dragalina cu strada N. Bălcescu
  • trecerea de pietoni din fața Colegiului Naţional “Moise Nicoară” din Arad
  • trecerea de pietoni din fața Colegiului Naţional “Dimitrie Ţichindeal” din Arad
  • piață Arenei ( sens giratoriu “Boul Roşu”)
  • strada Berzei cu Calea Timișoarei
  • trecerea de pietoni de pe strada A.D.Xenopol cu B-dul Decebal
  • piața Mihai Viteazul

Menţionăm faptul că pe toată durata săptămânii viitoare traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul General Dragalina în intervalele orare 09°°- 12°° şi 14°°- 18°°.

Be the first to comment on "Măsuri pentru fluidizarea traficului cu ocazia începerii noului an şcolar"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*