EDUCAȚIA este un drept al tuturor

EDUCAȚIA este un drept al tuturor 1

Polițiștii de la Prevenire și cei ai Poliției Municipiului Arad au participat, ieri, 12 februarie a.c., la un workshop în cadrul programului „Educația – un drept al tuturor”, organizat la Școala Gimnazială „Adam Nicolae” din municipiu.

Oferte Aradene

30 de elevi, din clasele V – VIII, împreună cu părinții și profesorii lor, au discutat cu polițiștii despre legătura dintre lipsa educației și comiterea de infracțiuni de către minori.

Polițiștii le-au prezentat elevilor situații din anul 2019, în care au fost implicați tineri, situații precum fapte comise cu violență, furt, absenteism sau consumul de substanțe interzise, concluzionând că interesul scăzut față de scolarizare și educație, în general, este un factor direct al acestor evenimente. Scopul polițiștilor a fost acela de a-i face pe tineri să conștientizeze că educația primită în mediul școlar este importantă pentru evoluția lor, de asemenea că este important să aibă prieteni de vârsta lor, să socializeze și să desfășoare activități și sporturi care să le contureze o personalitate corectă și care să îi ajute în viitor.

Fii primul care comenteaza on "EDUCAȚIA este un drept al tuturor"

Lasa un comentariu

Emailul dvs. nu se publica.


*