Depistați sub influența alcoolului, în weekend

Depistați sub influența alcoolului, în weekend 1

Polițiștii rutieri cercetează mai mulți bărbați pentru conducere sub influența alcoolului.La data de 4 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 59 de ani din Milova, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 7, în afara localității Milova, având o alcoolemie de 1,04 mg./l. alcool în aerul expirat.

Oferte Aradene

Polițiștii Secției 1 Poliție Vlaicu au depistat duminică, 5 iulie a.c., un bărbat de 32 de ani din Arad, în timp ce conducea un autovehicul, pe strada Constatntin Brâncuși, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibație alcoolicp de 1,00 mg./l. alcool în aerul expirat.

În noaptea de 5/6 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Micălaca au depistat un bărbat din Horia în timp ce conducea un autoturism pe centura Nord-Vest din municipiu, având o alcoolemie de 0,98 mg./l. alcool în aerul expirat.

La data de 5 iulie a.c., un tânăr de 22 de ani din Zădăreni a fost depistat de polițiștii comunei Vladimirescu, pe raza localității Mândruloc, în timp ce conducea o motocicletă, care nu avea aplicate numere de înmatriculare sau înregistrare, iar cu ocazia testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,78 mg./l. alcool în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehciule.

Polițiștii Secției 8 Poliție Săvârșin au depistat, în noaptea de 6 iulie a.c., pe D.N. 7, pe raza localității Nicolae Bălcescu, un bărbat de 56 de ani din Vărădia de Mureș, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,66 mg./l. alcool în aerul expirat. Conform procedurii, tuturor celor în cauză li s-au recoltat probe biologice și li s-au întocmit dosare de cercetare penală.

Cercetați pentru conducere fără permis

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, duminică, 5 iulie a.c., un bărbat de 35 de ani din Iași, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Revoluției din municipiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

La data de 4 iulie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Săvârșin au depistat un tânăr de 24 de ani din Vărădia de Mureș, în timp ce conducea un moped pe D.C. 72, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,19 mg./l. alcool în aerul expirat, tânărul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei.

Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de certare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Fii primul care comenteaza on "Depistați sub influența alcoolului, în weekend"

Lasa un comentariu

Emailul dvs. nu se publica.


*