Interviu cu Peter Costea – președinte al Alianței Renașterea Națională

Peter Costea
– D- le președinte Peter Costea, enumerați câteva dintre motivele pentru care este necesară schimbarea clasei politice din România?
 
– Cei care dețin puterea de 30 de ani își împart deja procentele și negociază posibile alianțe preelectorale și postelectorale care să îi mențină în funcții, dar să nu uităm ce ne învață Biblia. David practic nu avea nici o șansă în fața lui Goliath dar îl învinge prin inteligență, credință și curaj! În șase decembrie numai împreună, noi cei mulți, putem fi piatra care dărâmă sistemul. Să avem credință, să votăm cu inima, Dumnezeu îi veghează pe cei curajoși și plăcuți lui. Timp de 30 de ani poporul român a fost umilit, furat și sărăcit, obligat să trăiască în mizerie și slugă printre străini. Familiile românilor au fost destrămate iar copiii abandonați de către părinții obligați să muncească în străinătate din lipsă de posibilități materiale în țară. Anul 2020 este momentul renașterii naționale. Votați cu noi, votați partidul Alianța Renașterea Națională!
– Care este opinia dumneavoastră legată de pensiile speciale, un subiect aflat la ordinea zilei în România?
– România plătește pensii speciale, nu burse speciale. Tinerii pleacă, își abandonează părinții pentru o lume decentă, normală, fug de o societate devorată de corupție și nonvalori. Albert Einstein spunea.. „Este un sacrilegiu să te lauzi cu realizări și succese atunci când copiii mor de foame, îngheață de frig și sunt în sărăcie, supraviețuind la marginea societății.”  Valoarea unui stat constă în oportunitățile pe care acesta le oferă cetățenilor săi pentru dezvoltarea personalității și siguranța materială a individului. Tot Albert Einstein a spus că  „Este o nebunie să faci același lucru și să aștepți rezultate diferite.” În șase decembrie fiți buni nu fiți ne- buni. Votați ARN!
– Partidul pe care îl conduceți, Alianța Renașterea Națională, are trei elemente de bază în doctrina sa: credința, familie și educație.
Vă rog să faceți câteva referiri la educație.
– Educația este un factor determinant în evoluția unui popor și trebuie să înceapă și să se contureze în familie. Un popor educat asigură renașterea și prosperitatea țării noastre, România. Politicienii consideră că sunt mai importante pensiile lor speciale decât viitorul tinerilor români. Copiii României, talentați, inteligenți, buni la învățătură, olimpicii noștri de succes, nu sunt sprijiniți, pentru a performa în România.
– Despre familie?

– La referendumul pentru familie, din 6-7 octombrie 2018, 3,5 milioane de români s-au pronunțat pentru familia naturală, tata-bărbat de sex masculin, mama-femeie de sex feminin. Ei au cerut ca familia să fie definită clar, fără ambiguități, în Constituția României. Chiar dacă referendumul nu a fost validat, numai familia, familia naturală, va duce la renașterea poporului român și a României.

Oferte Aradene
– Aș dori să mai adaug că cei care au deținut puterea în acest răstimp de 30 de ani se gândesc cum să-și conserve acest statut de mai-mari ai țării. Își calculează procentele probabile, fac alianțe preelectorale, în secret, își pregătesc combinațiile postelectorale. Aceiași vechi politicieni își doresc cu ardoare puterea, menținerea acestui status-quo care le convine și îi face fericiți, însă electoratul s-a schimbat, a evoluat și s-a săturat de aceleași figuri sinistre.
– Aș dori să mai adaug că cei care au deținut puterea în acest răstimp de 30 de ani se gândesc cum să-și conserve acest statut de mai-mari ai țării. Își calculează procentele probabile, fac alianțe preelectorale, în secret, își pregătesc combinațiile postelectorale. Aceiași vechi politicieni își doresc cu ardoare puterea, menținerea acestui status-quo care le convine și îi face fericiți, însă electoratul s-a schimbat, a evoluat și s-a săturat de aceleași figuri sinistre.
– În final aș dori sa ne spuneți cum veți implementa toate aceste programe ale partidului dumneavoastră, d-le Peter Costea?
Toate aceste lucruri pe care dorim să le transpunem în viața românilor vor începe din Arad. Candidatul nostru la funcția de deputat în Parlamentul României este Ovidiu Palcu, un om de afaceri de succes, care va reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, să contribuie la renașterea Aradului și a Rom
niei prin credința, familie și educație. Iar noi, cu toții, vom fi piatra care dărâmă sistemul!
România va renaște prin credință, familie și educație!

Fii primul care comenteaza on "Interviu cu Peter Costea – președinte al Alianței Renașterea Națională"

Lasa un comentariu

Emailul dvs. nu se publica.


*