Mai multe facilități la plata anticipată a impozitelor

Mai multe facilități la plata anticipată a impozitelor 1

Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri anunță că   cetățenii municipiului, precum și reprezentanții persoanelor juridice sunt așteptați la ghișeele Direcției pentru a-și plăti taxele și impozitele pe care le datorează bugetului sau pot opta pentru plata online a acestora.  Serviciul de încasare a impozitelor şi taxelor locale este disponibil la oficiile poştale.

Oferte Aradene

Dacă modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale au rămas aceleași de anul trecut, anul 2020 vine cu o noutate în ceea ce privește valoarea bonificației acordată contribuabililor care plătesc anticipat și integral, până pe 31 martie, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa pe autoturisme. Astfel, în cazul impozitelor pentru terenuri și clădiri bonificația acordată a fost majorată de la 5% la 10%, iar pentru prima dată se acordă o bonificație de 10 procente celor care plătesc cu anticipaţie impozitul pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an.

300 de arădeni au achitat până joi orele prânzului dările locale, în bugetul local ajungând 120.000 lei.  170 dintre contribuabili au achitat integral impozitele și taxele locale și au beneficiat de bonificația de 10%.

Fii primul care comenteaza on "Mai multe facilități la plata anticipată a impozitelor"

Lasa un comentariu

Emailul dvs. nu se publica.


*